BCE avertizează asupra impactului noilor reglementări privind capitalul băncilor


Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), a cerut autorităţile de reglementare din sectorul bancar să se asigure că regulile mai dure privind capitalul nu vor duce la o criză a creditelor, admiţând pentru prima dată că reglementarea mai fermă poate afecta fragila creştere a economiei, transmite Reuters.Băncile europene trebuie să-şi majoreze capitalul cu 114,7 miliarde de euro, sumă cu peste opt miliarde de euro mai mare decât se estima anterior, potrivit celor mai recente teste de stres derulate de Autoritatea Bancară Europeană (EBA), într-o încercare de a restabili încrederea investitorilor într-un sector afectat de criza datoriilor din zona euro. EBA a anunţat că băncile comerciale trebuie să-şi majoreze capitalul pentru a ajunge la o rată de adecvare a capitalului Tier 1 (un indicator al solvabilităţii unei bănci) de 9%, mai ridicată decât minimul de 7% decis pe plan mondial, care ar urma să intre în vigoare din 2013. Anterior, BCE a susţinut că reglementările mai dure privind capitalul nu vor afecta creşterea economiei, dar Mario Draghi şi-a exprimat, într-un discurs rostit la Berlin, temerile privind impactul noilor cerinţe asupra creditării sectorului privat. 'Băncile din zona euro se află sub presiune din cauza capitalului lor şi a condiţiilor de finanţare. Planul de majorare a capitalului lor reprezintă o încercare de a recâştiga încrederea pieţelor, dar va fi un proces dificil', a afirmat şeful BCE. Acesta a adăugat: 'Autorităţile publice trebuie să amortizeze impactul noilor reglementări asupra economiei reale iar băncile ar trebui să ia în considerare restrângerea dividendelor şi a compensaţiilor pentru a-şi întări capitalul'. Draghi a avertizat că acţionarii nu sunt întotdeauna receptivi la majorarea capitalului, dar alte opţiuni sunt mai rele din cauza impactului lor economic.
'Vânzarea activelor este mai puţin preferabilă şi reducerea creditării economiei reale este chiar mai rea', susţine oficialul BCE. Acesta a dat asigurări că BCE şi-a adus contribuţia la protejarea fluxurilor de împrumuturi către sectorul privat adoptând măsuri de sprijinire a sectorului bancar. Banca Centrală Europeană a anunţat săptămâna trecută că, pentru prima dată în istoria sa, va oferi băncilor credite cu maturitatea pe trei ani, în ideea de a evita ca actuala criză a datoriilor să provoace o criză a creditului care să sufoce economia blocului comunitar.Noul preşedinte al BCE, Mario Draghi, a anunţat că o operaţiune de refinanţare pe 36 de luni din data de 21 decembrie va înlocui o ofertă de finanţare pe 12 luni pe care o avea în vedere anterior BCE. În plus, BCE va acoperi toate cererile şi va exista posibilitatea unei rambursări anticipate după un an. De asemenea, BCE a decis să faciliteze accesul la creditele sale pentru bănci prin extinderea garanţiilor cerute precum şi prin reducerea nivelului rezervelor la 1% de la 2%. Anterior, Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să reducă dobânda de referinţă cu un sfert de punct până la nivelul record de 1%. Este pentru a doua oară în decursul ultimelor şase săptămâni când BCE optează pentru reducerea costului creditului în ideea stimulării economiei zonei euro. În trimestrul al treilea al acestui an zona euro a înregistrat o creştere anemică de doar 0,2%.