Barroso: Disciplina fiscală şi finanţele publice solide, indispensabile pentru Europa


Preşedinţia daneză a Consiliului UE şi Comisia Europeană sunt deplin de acord că disciplina fiscală şi finanţele publice solide sunt indispensabile pentru Europa, dar acest lucru nu este suficient, fiind necesară şi o creştere economică stabilă, a declarat preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso joi, la Copenhaga, după şedinţa comună a guvernului danez şi Colegiului comisarilor europeni.''Reformele structurale ce duc la sporirea competitivităţii şi măsurile de consolidare a creşterii sunt la fel de importante ca finanţele publice pentru a recâştiga încrederea: încrederea cetăţenilor noştri, dar şi încrederea investitorilor din întreaga lume. Pentru acest lucru Comisia a pledat constant şi am insistat pe o abordare cuprinzătoare faţă de criză. Creşterea ne stă la îndemână dacă putem depăşi barierele care opresc banii, serviciile şi persoanele să circule în Uniune aşa cum ar trebui. Faptul că Danemarca pune în centrul preşedinţiei sale a Consiliului UE adâncirea pieţei unice şi creşterea 'verde' este esenţial pentru a ne garanta succesul'', a spus Barroso în conferinţa de presă comună cu premierul danez Helle Thorning-Schmidt. Danemarca a preluat la 1 ianuarie, de la Polonia, preşedinţia semestrială prin rotaţie a Consiliului UE, iar miercuri şi joi la Copenhaga au fost organizate o ceremonie oficială şi o şedinţă comună a guvernului danez şi Colegiului comisarilor. Pe de altă parte, şeful executivului comunitar s-a pronunţat pentru fonduri de salvare mai solide pentru zona euro, pentru a ajuta la calmarea pieţelor, în pofida opoziţiei actuale a Germaniei. ''Trebuie într-adevăr făcut mai mult în privinţa plasei de siguranţă pentru zona euro. Comisia pledează pentru existenţa unor plase de siguranţă cât mai credibile, acest lucru fiind important pentru încrederea investitorilor în capacitatea zonei euro de a depăşi criza'', a explicat Jose Manuel Barroso. Uniunea Europeană dispune în prezent de un mecanism provizoriu de sprijinire a statelor în dificultate (Instrumentul European de Stabilitate Financiară - FESF) care mai are o rezervă de numai 250 de miliarde de euro, dintr-o capacitate de împrumut iniţială de 440 de miliarde de euro. Suma este considerată insuficientă în cazul răspândirii crizei la ţări expuse riscului contagiunii, precum Italia şi Spania. La 1 iulie acest an va fi introdus un mecanism permanent (Mecanismul European de Stabilizare - MES), care timp de un an va funcţiona în paralel cu FESF, pe care îl va înlocui la 1 iulie 2013. Actualmente au loc negocieri pentru finalizarea, până la finalul lunii, a textului 'Tratatului interguvernamental privind o uniune economică consolidată', aşa cum au decis liderii europeni la Consiliul European din 8-9 decembrie. Potrivit acordului, în ţările participante (statele din zona euro plus încă 9 state din UE, inclusiv România, care şi-au anunţat intenţia de a adera), vor fi fi instaurate o 'regulă de aur' privind echilibrul conturilor publice şi sancţiuni cavsiautomate în cazul ţărilor ce încalcă criteriile privind deficitul bugetar şi datoria publică. Documentul ar urma să fie semnat oficial de liderii europeni la începutul lunii martie, iar intrarea sa în vigoare este prevăzută pentru 1 ianuarie 2013, după finalizarea procesului de ratificare în statele participante.