Grecia: Manifestaţii şi greve la Atena, primele în 2012


Mai mult de 10.000 de persoane, conform estimării poliţiei, au demonstrat marţi la Atena împotriva politicii de austeritate, concomitent cu desfăşurarea mai multor greve, mişcări ce marchează prima mobilizare socială din acest an în Grecia.Aproape 7.000 de oameni au răspuns la apelul Frontului de luptă al muncitorilor (Pame), apropiat partidului comunist (KKE), defilând până la sediul Ministerului Muncii, din centrul capitalei, pentru a denunţa "guvernul plutocraţiei" şi "continuarea măsurilor antipopulare", aplicate pentru al treilea an consecutiv. Un al doilea cortegiu de mii de persoane, sindicalişti din sectorul public şi privat, jurnalişti, profesori, angajaţi ai uzinei Hellenic Halyvourgia, aflaţi de trei luni în grevă, au mărşăluit până în piaţa Syntagma, în faţa clădirii parlamentului. "Nu îi vom lăsa să ne ucidă", "Interzicerea concedierilor, ştergerea datoriei", "Solidaritate cu greviştii, toţi suntem grevişti", se putea citi pe pancartele manifestanţilor. Marţi, sindicatele din întreprinderi, bănci şi transportul în comun din Atena se află într-o grevă de 24 de ore, în timp ce angajaţii din presă, sector lovit puternic de criză, au încetat lucrul pentru 48 de ore.
Manifestaţiile s-au desfăşurat în cea mai mare parte paşnic, o singură persoană fiind rănită în piaţa Syntagma.