Ziua de 26 august nu este una încărcată de date fundamentale foarte numeroase sau importante, care să poată pune presiune
sesiune pe tendințele piețelor.
La ora 15.30 vom primi datele pe "Core Durable Goods Orders" m/m. Raportul ne prezintă modificările ce au apărut în valoarea comenzilor pentru bunurile de folosință îndelungată, cu excepția obiectelor de transport.
Datele înregistrate luna precedentă au fost de 0,6% și în acest moment piața se așteaptă ca datele ce vor fi date publicității
să fie de 0.3%.
Dacă datele care vor fi publicate vor fi mai mari decat cele așteptate de piață vom avea un semn bun pentru moneda americană.
La ora 17 vom avea o conferință de presă în care vor fi prezentate datele economiei regionale, în New York. Conferința va fi
susținută de către William Dudley președintele FMOC New York. Membrii FMOC au drept de vot în stabilirea ratelor de dobandă
pe moneda americană și prin această prismă conferința de presă este așteptată de către jurnaiștii economici și de către traderi.
După cum vedem azi nu vom avea foarte multe date fundamentale în așteptare, din acest motiv va trebui să ne concentrăm cu precădere pe elementele de analiză tehnică.
Începem analiza noastră tehnică aruncănd o scurtă privire pe indicele dolarului care ieri a realizat o candelă de indecizie ce s-a dezvoltat în interiorul candelei bearish precedente ce și-a găsit suportul pe zona de cerere zilnică, cu linia proximală la 93.00 și linia distală la 92.10. Această respingere a prețului din zona de cerere ieri, a fost dublată și susținută de cateva date bune pentru dolar, în general "CB Consumer Confidance" unde piața aștepta ca datele să fie în jurul lui 92.8 și am înregistrat 101.5. După cum știm , în cazul acestui raport, atunci cand datele publicate sunt mai mari decat datele așteptate avem un semn bun pentru moneda americană.
Considerăm că atat timp cat prețul va evolua în interiorul ultimei candele bearish peste zona de cerere, ne găsim într-o fază de indecizie, a unei structuri bearish ce poate să se finalizeze. O străpungere a acestei zone de cerere ar deschide drum liber către 90 dar pentru ziua de azi suportul rămane linia proximală a zonei de cerere și opțiunea noastră de trade pe intraday este long cu zonă de rezistență la 96.60. Considerăm că în acest moment indicele dolarului realizează o corecție flat peste zona de cerere.
Din această perspectivă vom analiza și graficul EUR/USD. Ieri spuneam că moneda europeană va corecta spre 1.1460/1.1450 și vom aștepta ca prețul să-și finalizeze corecția pentru o eventuală reîncarcare a poziției noastre long.
Dacă ne vom uita pe graficul de 4h vom vedea că ieri prețul a corectat mișcarea puternică, ascendentă de acum doua zile, pănă pe zona pivotului dinamic, nivel psihologic de la 1.1400 de unde s-a respins.
Ne păstrăm scenariul de long pe moneda europeană și considerăm că aceasta se găsește pe punctul de a a forma un val 5 ce ar putea să trimită prețul din nou către 1.17/1.18.
Pentru noi, care suntem long, zonele de rezistență vizate sunt la 1.16/17/1.1813.
Fiind vorba de o structură corectivă, la finalizarea căreia dorim să înărcăm poziția noastră long, o urmărim cu atenție pe graficul de 30 minute și după cum putem observa , în acest moment prețul evoluează sub nivelul de rezistență dinamică a unghiului 2x1.Atat timp cat prețul va rămane sub unghiul de rezistență dinamică 2x1 vom considera că structura corectivă de pe Eur/Usd nu s-a finalizat.

Rămanem deci long, în free trade.