Grecia este posibil sa semneze memorandumul pentru acordul de salvare înainte de 20 august

Potrivit purtătorului de cuvant al Comisiei Europene, Mina Andreeva, Grecia este foarte posibil să ajungă la un acord cu creditorii săi, pe noul program de salvare, în timp util, înainte de finalul celor două săptămani care au mai rămas pană la plata unei noi tranșe din datoriile către Banca Centrală Europeană.
Oficialii au elaborat deja un memorandum care cuprinde condițiile pe care trebuie să le respecte în schimbul ajutorului de care au atat de multă nevoie. Andreeva a respins informațiile apărute recent în publicația "Bild" din Germania care cita surse potrivit cărora Grecia nu va putea să semneze un asemenea acord în timp util pentru a efectua plata de 3,2 miliarde de euro către BCE. Aceleași surse susțineau că Grecia ar mai avea nevoie de un al doilea împrumut pe termen scurt. Grecia a primit un  împrumut de 7,2 miliarde de euro pentru a șterge arieratele cu FMI și a rambursa o tranșă de împrumut către BCE.
Andreeva declara că "echipele de specialiști de la Comisia Europeană sunt în Grecia de aproximativ doua săptămani și raportează progrese satisfăcătoare".
Progresele înregistrate vizează reforma fiscală, administrația publică, modul în care autoritățile grecești trebuie să lucreze cu
instituțiile creditoare și cu precădere modul în care Grecia va trebui să utilizeze asistența tehnică pentru punerea  în aplicare a reformelor de durată.