Parlamentarii belgieni si-au redus salariile cu 5%


Parlamentarii federali belgieni, deputaţi şi senatori, au decis să-şi reducă salariile cu 5% pentru a participa la efortul de asanare a finanţelor publice ale Belgiei, au anunţat într-un comunicat preşedinţii celor două camere, informează AFP.'După modelul a ceea ce a fost făcut pentru miniştri, indemnizaţia parlamentară va fi diminuată cu 5 % cu efect imediat', au precizat preşedintele Camerei Reprezentanţilor, André Flahaut, şi omologul său din Senat, Sabine de Béthune. Parlamentarii federali vor avea reduse veniturile nete de la 5.729 euro la 5.442 euro. Deputaţii şi senatorii au convenit de asemenea să alinieze sistemul lor de pensii la cel din sectorul public, cu o 'prelungire a carierei şi o creştere progresivă a vârstei de pensionare', potrivit comunicatului.Indemnizaţiile pentru 'funcţii speciale', ca preşedintele unei adunări sau al unei comisii, vor fi de asemenea 'substanţial diminuate', au afirmat Abndre Flahaut şi Sabine de Béthune. Regele Belgiei Albert al II-lea a decis luni să 'contribuie voluntar' în 2012 şi 2013 la efortul de asanare, plătind el însuşi lucrări de renovare prevăzute în mai multe reşedinţe regale, costuri care ar fi trebuit în principiu să revină administraţiei publice.
Guvernul condus de Elio Di Rupo a anunţat săptămâna trecută economii suplimentare de 1,2 până la două miliarde de euro, după ce a decis la sfârşitul anului 2011 reducerea bugetului cu peste 11 miliarde de euro.